27
nov.

Clubul Sportiv ,,Farul” – dezvoltă Canotajul de Coastă la Constanța

Cooperare Internațională în proiectul RO-BEATS

La sfârșitul săptămânii trecute, am primit vizita a doi specialiști, antrenori de canotaj de coastă, din Grecia. Vizita se înscrie în parteneriatul stabilit între Clubul Sportiv Farul Constanța și NOL Limnos Grecia, în cadrul Proiectului RoBeats, finanțat prin programul Erasmus +.

Obiectivul acestui proiect este acela de a contribui la dezvoltarea canotajului de coastă, crearea de parteneriate internaționale promovând esența acestei noi discipline nou introdusă în programul Jocurilor Olimpice din 2028, Green, Spectacular, Intergenerational.

Konstantinos Dikranis și Chrysa Berberi sunt doi antrenori pasionați, care au răspuns invitației noastre de a ne împărtăși din experiența lor în dezvoltarea canotajului de coastă, pe care au dobândit-o după ce au reușit sa creeze o comunitate puternică a practicanților acestui sport în insula Limnos.

În prima zi, antrenorul nostru, Ana Maria Ogulturk și directorul  CS Farul, Aurelian Arghir, au discutat cu partenerii greci despre provocările și problemele de ordin tehnic care ar putea să apară în probele de Beach Sprint, mai ales în condițiile deschiderii acestei probe către toate categoriile de vârstă. Împreună, am vizitat Centrul Olimpic de la Năvodari, acolo unde i-am găsit la antrenament pe componenții Lotului Național de Tineret al României, iar la finalul zilei am atins subiectul dezvoltării turismului verde, drept componentă esențială a proiectului RoBeats.

A doua zi a adus, pe lângă condițiile meteo severe,  o atmosferă de lucru privind viziunea comună referitoare la startegia de social media si modalitățile de diseminare a informațiilor, rezultatelor și a activităților comune desfășurate în cadrul proiectului RoBeats.