15
feb.

Răzvan Arnăut


În 2023, spre sfârșitul lunii ianuarie, l-am vizitat pe Răzvan în cantonamentul de la Piatra Arsă, acolo unde începuse deja pregătirea la lotul național al României. Orice sportiv sau antrenor știe ce înseamnă un cantonament de iarnă la Piatra Arsă: muncă până la epuizare, izolare, condiții de antrenament draconice, vreme deosebit de aspră. Acolo este unul dintre laboratoarele în care se pregătesc și se călesc sportivii români de înaltă performanță. În discuțiile pe care le-am avut atunci cu Răzvan mi-au plăcut claritatea pe care o avea în stabilirea obiectivelor și dorința lui de a se întrebuința fără niciun menajament în obținerea a ceea ce și-a propus. A muncit în cantonamente și a participat la concursuri de pregătire sau oficiale aproape zece luni ale anului trecut. Așa a început și anul acesta. Cu aceleași sacrificii. Cu aceleași gânduri de reușită.

Obiectivele sale îndrăznețe, împărtășite mie, capătă contur prin cucerirea medaliei de bronz la Campionatele Europene de Seniori la Lupte Greco Romane, desfășurate la București. Putem spune că este un bronz cât un aur, dacă ținem cont că Răzvan este unul dintre cei doi sportivi români care au confirmat la aceste campionate, chiar dacă la începutul competiției nu era neapărat favorit la câștigarea unei medalii înaintea altor componenți ai echipei României. Răzvan a reușit! A reușit să răstoarne calculele, a reușit să confirme într-o perioadă în care, ca sportiv de înaltă performanță, avea cea mai mare nevoie de acest rezultat, a reușit să transforme suferința nesfârșitelor zile de pregătire în bucuria urcării pe podium. Imediat dupa ultima luptă, deși fericit, era mâhnit că în meciul din ziua precedentă cu azerul care a cucerit titlul de campion, câteva secunde de neatenție i-au interzis accesul în marea finală. A fost finala mică, în compania lituanianului Justas Petravicius pe care efectiv l-a bătut în stil de mare campion. Scor 10 – 0! Fără nicio șansă pentru adversarul său, pe care l-a dominat din primele secunde, până la finalul partidei.

A venit apoi descătușarea de la finalul meciului, un amalgam de furie pentru cele îndurate și bucuria fără margini a rezultatului obținut.

Ceea ce este demn de scos în evidență este caracterul pe care îl au marii sportivi, dobândit, format și cizelat continuu în condiții ca cele de mai sus.

Răzvan Arnăut este un mare caracter, așa cum este un sportiv de calitate.

Crescut și dezvoltat în plan sportiv în spirit farist, este unul dintre acei mulți performeri ai clubului nostru care fac cinste sportului românesc în plan internațional. Un sportiv care a ales cu modestie să ramană în nava amiral a sportului constănțean, aici, unde creștem campioni, alături de maestrul său, Gheorghe Grigore, căruia i-a mulțumit aseară prin prestația oferită.

Așa după cum ne susținem fără rezerve sportivii, ne bucuram alături de ei pentru performanțele obținute și le mulțumim pentru că înțeleg rolul pe care îl au în dezvoltarea sportului romanesc de înalta performanță.

FELICITARI, RĂZVAN ARNĂUT!

Clubul Sportiv Farul