Farul încheie primul proiect cu finanțare europeană din istoria clubului: Mindfulness Skills Development in competitive Sports coaching, MSDS
Farul încheie primul proiect cu finanțare europeană din istoria clubului: Mindfulness Skills Development in competitive Sports coaching, MSDS
ERASMUS + SPORT PROGRAM
În urmă cu un an am devenit parteneri într-un proiect care are ca temă pregătirea mentală, prin tehnici specifice, a tinerilor sportivi cu vârste cuprinse între 10- 13 ani. Am angrenat atunci cinci dintre antrenorii noștri, Cristina Dulgheroiu și Ștefan Huștea, Gimnastică Aerobică, Eveline Lisenco, Atletism, Ion Mihaela, Scrimă și Gabriel Oaidă, Box care au deprins tehnici de Mindfulness, concentrare și vizualizare pe care să le aplice copiilor cu care lucrează.
O altă componentă a proiectului a fost aceea de a folosi cât mai des Natura în procesul de pregătire a tinerilor sportivi, sesiune pe care am organizat-o la Constanța în vara acestui an, cu participarea fizică a partenerilor din Italia și Austria și online cu antrenori din țările respective. În acest sens am colaborat cu antrenori din Italia și Austria și am fost indrumați de către lectori și inițiatori din India, Italia, Ucraina și Austria, care ne-au ajutat să deprindem și să dezvoltăm aptitudinile teoretice și practice ale antrenorilor în pregătirea mentală a copiilor.
Scopul a fost acela de a-i pregăti pe micuții sportivi să-și sporească, încă de pe acum, nivelul de concentrare înaintea concursurilor, să-și controleze emoțiile, să dobândească puterea de a gestiona corespunzător victoria sau neîmplinirile după competițiile în care sunt angrenați.
De curând, acest proiect s-a încheiat, acum fiind în plin proces al raportărilor și al închiderii propriu-zise a componenței tehnice. Ultima întâlnire a avut loc recent la Roma, ocazie cu care au fost trase concluziile acestui proiect și am pus bazele unui nou proiect cu finanțare europeană la care lucrăm alături de partenerii noștri.
Suntem fericiți că am reușit să oferim posibilitatea antrenorilor să abordeze într- o perspectivă inedită pregătirea sportivilor Clubului Sportiv Farul, prin proiectul MSDS, finanțat de către Comisia Europeană prin programul ERASMUS + și ținem să-i felicităm pe toți cei implicați în acest demers!
De asemenea, mulțmim partenerilor nostri, ECOS, Valerio di Tomasso și Alessandro Ruggeri, Aurora Mazzoni, Orsolya Cziraki, MoveToBeYou!
Trecem în revistă câteva fotografii din diferite stadii ale proiectului MSDS: